CFR nu doar că a făcut deja lista de achiziții pentru această iarnă, dar a început și negoierile cu jucătorii pe care vrea să-i transfere. ProSport a aflat că sunt 6 fotbaliști pe lista de transferuri.
„N-o să putem face foarte multe transferuri. Nu avem cum și nici nu sunt jucători prea mulți acum. Nici nu avem timp. În 2-3 săptămâni ne întoarcem, plecăm în Spania în cantonament. Dacă nu vin jucători pregătiți și liberi, normal, atunci cum să reușim.
Trebuie să aducă și un plus. Îmi doresc întăriri peste tot mereu. Și la mijloc, și atac, și în apărare. Să vedem dacă putem”, a spus Dan Petrescu.
După ce transferul lui Amhl Pellegrino a căzut, golgheterul Norvegiei preferând să își prelungească angajamentul cu Bodo/Glimt, Ermal Krasniqi este fotbalistul care a devenit ținta numărul 1 pentru formația campioană.
Mai mult, sursele ProSport susțin că mutarea este foarte aproape să fie parafată. Se pare că oficialii clujeni au obținut acordul de principiu al jucătorului pentru trecerea sa în Gruia. Discuțiile se poartă acum între cele două cluburi, iar strategia CFR-ului este să se folosească de dorința jucătorului de a veni în România. Ermal Krasniqi mai are contract până în vară cu FC Ballkani, dar clujenii speră ca în acest context prețul pentru el să nu fie unul foarte ridicat și să poată fi adus încă din această iarnă.
ProSport a aflat că felul în care au decurs negocierile cu mijlocașii de bandă stângă doriți de CFR este pe placul lui Dan Petrescu. Acesta înclina mai mult spre Krasniqi decât spre Pellegrino, omul dorit foarte mult de finanțatorul Varga. Kosovarul are o capacitate mai bună de efort și este cu 8 ani mai tânăr decât Pellegrino. Mai mult, Dan Petrescu l-a remarcat personal în partidele cu FC Ballkani din Conference League.
Ermal Krasniqi are 11 goluri și 7 pase decisive reușite în actualul sezon, în cele 30 de partide jucate pentru FC Ballkani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER